Cum a trăit Dan Petrescu finala dintre Rafa Nadal și Daniil Medvedev! Pariul incredibil făcut de antrenorul celor de la CFR Cluj

Cum a trăit Dan Petrescu finala dintre Rafa Nadal și Daniil Medvedev! Pariul incredibil făcut de antrenorul celor de la CFR Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Super meciul dintre Rafael Nadal și Daniil Medvedev a fost urmărit „cu sufletul la gură” și de Dan Petrescu.

Tehnicianul lui CFR Cluj a fost fanul lui Nadal și chiar a pariat pe victoria campionului spaniol.

Rafael Nadal a declarat, la festivitatea de premiere de la Australian Open, după ce l-a răpus pe Daniil Medvedev cu 2-6, 6-7(5), 6-4, 6-4, 7-5, că înaintea turneului se gândea că aceasta va fi ultima sa apariție pe cimentul de la Antipozi.

Dan Petrescu, fanul lui Rafael Nadal în finala de la Australian Open: „Am câștigat pariul!”

Dan Petrescu a mizat pe Rafael Nadal chiar și în momentul în care rusul Medvedev a făcut 2-0 la seturi și dădea impresia că nu mai poate rata victoria în finala primului Grand Slam din 2022.

După ce a sărbătorit victoria în fața spectatorilor de pe Arena Rod Laver, Nadal nu și-a mai putut stăpâni lacrimile! Asta pentru că triumful său este unul istoric: Rafa și-a trecut în palmares al 21-lea titlu de Grand Slam al carierei, depășindu-i pe Novak Djokovic și Roger Federer la acest capitol.

„M-am uitat la meci, am ținut cu Nadal. D-aia am așteptat puțin. Mă rugam să termine înainte de conferința de presă ca să pot veni. M-am bucurat. La 2-0 am făcut pariu cu un prieten că bate Nadal. Am câștigat pariul, sunt fericit, a câștigat și Nadal.

La 36 de ani mă gândeam că nu prea mai are șanse să revină, dar m-am bucurat foarte mult pentru un profesionist extraordinar. Medvedev mai are timp să câștige. Am câștigat pariul, îmi dă o masă!”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×